Putin îşi pierde autoritatea în faţa populaţiei

Vladimir Putin se confruntă cu o revoltă fără precedent în interiorul guvernului său şi care ameninţă să îi submineze autoritatea, după nouă ani în care a inspirat deopotrivă teamă şi admiraţie în toate eşaloanele puterii, scrie „Sunday Telegraph”, citând surse guvernamentale ruse. Pe lângă aceste acte de insubordonare, Putin este „ameninţat” şi de relaţiile tot mai reci cu preşedintele Dmitri Medvedev, plictisit se pare de rolul de „marionetă”.

În timp ce economia rusească începe să simtă tot mai acut efectele crizei, după nouă ani de creştere alimentată de sec­to­rul energetic, Putin se confruntă cu ger­menii unei lupte pentru putere care i-ar putea da peste cap ambiţia de a proiecta în afară imaginea unei Rusii puternice.

Circa un milion de ruşi şi-au pierdut locurile de muncă în ultimele două luni, preţurile la materii prime au scăzut drastic, iar moneda naţională se depre­ciază constant. Acest climat nesigur are ca efect ruperea „contractului nescris” dintre Putin şi ruşi, notează şi „New York Times”, apreciind că populaţia a acceptat „dictatura” sa atât timp cât economia a mers. A mers cât timp barilul de petrol era cotat la peste 140 de dolari. În decembrie 2008, decizia guvernului de a creşte cu 80% taxele pentru maşinile importate a scos în stradă locuitorii din Vladivostok şi din alte oraşe.

Un oficial din Extremul Orient rus a refuzat să execute ordinul lui Putin, referitor la folosirea forţei pentru a dispersa manifestaţiile antiguvernamentale. Furios că nu a fost ascultat, premierul a cerut demiterea generalului Andrei Nikolaiev, responsabilul cu ordinea publică din regiunea Primorie. Generalul ar fi refuzat să părăsească postul şi a ameninţat că va face dezvăluiri privind corupţia locală pe care Kremlinul o tolerează. Alte surse susţin însă că ordinul de contramandare a demiterii a venit de la Kremlin. Aşa a început lupta dintre Medvedev şi Putin. Iar lucrurile s-au înrăutăţit, rebeliunea preşedintelui fiind încurajată se pare de soţia sa, Svetlana, şi favorizată de situaţia economică.

„Criza financiară i-a dat lui Medvedev şansa de a-l contesta pe Putin, care nu prea mai este capo di tutti capi”, a declarat un diplomat occidental. Acest lucru pare a fi întărit şi de iniţiativa Partidului Comunist – care până acum s-a ferit să-l critice deschis pe Putin – de a organiza proteste ample la sfârşitul săptămânii. Mii de persoane au ieşit în stradă la Moscova, Vladivostok şi alte oraşe, strigând sloganuri anti-Putin şi cerându-i acestuia demisia pentru modul ineficient în care gestionează economia. Poliţia nu a stat însă cu mâinile în sân, mai ales că la proteste a luat parte şi „Tigrul”, o mişcare populară nouă pe care Kremlinul o priveşte cu îngrijorare. Zeci de manifestanţi au fost arestaţi la Moscova, printre ei Eduard Limonov, liderul Partidului Naţional-Bolşevic, şi mai mulţi apropiaţi ai fostului campion mondial de şah Garri Kasparov.

Cine merge la München?

Moscova l-a desemnat iniţial pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov, să participe la Conferinţa pentru Securitate de la München (6-8 februarie). Numai că preşedintele Barack Obama va fi reprezentat de o echipă puternică, formată din Joe Biden, John McCain, John Kerry, Joe Liebermann şi James Jones, consilierul pentru securitate naţională. În faţa unei astfel de desfăşurări, Kremlinul nu ştie cum să procedeze, scrie „Der Spiegel”. Premierul rus a făcut furori anul trecut în capitala bavareză, iar anul acesta a deschis Forumul Economic de la Davos şi e greu de crezut că va mai putea veni cu ceva nou. O soluţie ar fi preşedintele Medvedev, care nu e însă un mare orator.

Sursa: cotidianul.ro

Reclame

2 Responses to “Putin îşi pierde autoritatea în faţa populaţiei”


  1. 1 TiBi februarie 2, 2009 la 9:03 pm

    cred ca este o iluzie. cei care il critica pe putin sunt niste speriati de bombe. sa nu uitam cine a readus Rusia in top!

  2. 2 Vologhea februarie 10, 2009 la 4:48 pm

    Daca e asa cum scriieti despre Putin???
    Propun!!!
    Sa-l alegem ca presidinte ai Moldovei!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




februarie 2009
L M M J V S D
« ian.   mart. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Blog Stats

  • 11.602 hits

Top click-uri

  • Niciunul

………………………………..

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: